Cancerul mamar- tot ce aveti nevoie sa stiti

Sunt informat despre #stoma
Confort si sanatate in timpul sarcinii
[mashshare]

Cancerul mamar- tot ce aveti nevoie sa stiti

Se estimeaza ca 1 din 8 femei este diagnosticata de-a lungul vietii cu cancer mamar, iar daca doriti sa nu fiti dumneavoastra aceea, va invitam sa cititi cele ce urmeaza. Informarea este primul pas catre sanatate!

Cancerul de san este cea mai frecventa forma de cancer la femei si a doua cauza a deceselor provocate de tumorile maligne, dupa cancerul de plaman, in populatia feminina.

Cauze

Nu se cunosc cu certitudine care sunt cauzele ce duc la aparitia cancerului de san, iar din acest motiv este dificil de anticipat daca o femeie va face sau nu aceasta boala. Exista totusi o suma de detalii care pot fi considerate ca fiind factori agravanti si care faciliteaza aparitia cancerului mamar.

  • Varsta – Posibilitatea de a dezvolta cancer mamar creste odata cu varsta;
  • Istoricul familial – Unele forme de cancer de san sunt generate de genele cunoscute sub denumirea de BRCA1 si BRCA2 si este posibil ca acestea sa fie transmise de la parinte la copil. Este de mentionat ca o atentie deosebita trebuie sa oferim si cancerului de ovar;
  • Densitatea sanilor – Densitatea tesutului glandular ridicata aduce un risc suplimentar de a dezvolta cancer mamar;
  • Expunerea la estrogen –Menstruatia la o varsta precoce (mai mica de 12 ani) si menopauza tardiva cresc expunerea tesutului glandular mamar la estrogen. Absenta sarcinilor are acelasi efect, in conditiile in care perioadele de sarcina si alaptare sunt pauze in secretia de estrogen;
  • Terapiile hormonale de lunga durata – medicatia de substitutie hormonala este asociata cu un risc suplimentar de cancer de san;
  • Anticonceptionalele;
  • Expunerea la radiatii;
  • Obezitatea;
  • Consumul de alcol, dieta bogata in grasimi si fumatul;
  • Nasterea primului copil la o varsta mai inaintata.- Femeile care dau nastere primului copil dupa varsta de 30 de ani pot avea un risc crescut de cancer de san;
  • Refuzul alaptarii naturale a bebelusului pana la varsta de 6 luni.

Simptome

Cel mai frecvent simptom al cancerului de san este aparitia unui nodul sau a unei zone de tesut ingrosat, nedureroase, la nivelul sanului, cu margini neregulate. Există cazuri in care tumorile sunt moi si rotunjite, iar acestea pot fi chiar dureroase.

Alte simptome posibile ale cancerului de san includ:

  • Umflarea totală sau partiala a unui san;
  • Iritatia, incretirea pielii sau aparitia unei cruste la nivelul sanului sau a mamelonului;
  • Retractia pielii la nivelul unei zone a sanului;
  • Aparitia unei senzații de durere in oricare dintre sani, la nivelul mamelonului sau in zona axilei, fara a fi legate de menstruație;
  • Retragerea mamelonului spre interior;
  • Secretiile mamelonare (altele decât laptele matern) aparute spontan, hemoragice sau incolore, in special cele unilaterale.

Autoexaminarea

Este important ca autoexaminarea sanilor sa faca parte din rutina noastra lunara, iar aceasta necesita doar 5 minute.  Examinarea trebuie efectuată la femeile tinere dupa perioadele de ciclu menstrual, atunci cand sanii sunt mai puțin sensibili la palpare.

O examinare corecta se face in 3 pasi simpli:

PASUL1- INSPECTIA SANILOR

Se face la bustul gol, in fata oglinzii. Se urmareste cu atentie aspectul sanilor in mai multe pozitii: cu mainile pe langa corp,  cu mainile ridicate deasupra capului si cu mainile in sold. Este importanta atat forma si dimensiunea sanilor, cat si textura pielii si a memelonului.

PASUL 2- PALPAREA SANILOR

Se face cu mana dreapta pentru sanul stang si cu mana stanga pentru sanul drept. Se folosesc degetele 2-3-4, pulpa degetelor si nu varful degetelor, discret departate.

Palparea trebuie sa fie progresiv mai ferma pe masura ce sunt examinate tesuturile mai profunde, dar in nici un caz nu trebuie sa fie dureroasa.

Folositi o tehnica metodica, pentru a va asigura ca ati examinat sanul in intregime. De exemplu, va puteti imagina cadranul unui ceas peste sanul dumneavoastra sau feliile unei placinte rotunde. Incepeti aproape de clavicula si examinati acea parte, miscand degetele spre mamelon. Apoi mutati-va degetele pe urmatoarea sectiune a “ceasului” si continuati tot asa, pana cand ati palpat tot sanul.

PASUL3- PALPAREA MAMELONULUI SI A AXILEI

Palparea axilei se face in aceeasi maniera folosita la palparea sanului – degetele 2-3-4 grupate, cu miscari blande, explorand toate laturile axilei in cautarea unei tumefactii nou aparute.

Palparea mamelonului de face cu miscari delicate, exercitand o discreta presiune pe areola mamara, dar si pe mamelonul cuprins intre degete, in incercarea de a obtine o eventuala scurgere mamelonara.

Viata post mastectomie

Conform specialistior in psihoterapie, cel putin in prima perioada dupa operatia de mastectomie se dezvolta o serie de mecanisme psihopatogene de natura depresiva:

-Stari depresive cauzate de idea de pierdere a feminitatii si problemele legate de viata sexuala din cuplu care pot fi complexe si vizeaza ambii parteneri (partenerul interpreteaza retinerea ca pe o respingere a ei iar aceasta situatie modifica conflictual intreaga viata a familiei);

-Dificultati de integrare au loc in sfera profesionala, dar si in sfera relatiei de cuplu (izolarea din timpul tratamentului scade increderea in fortele proprii; apar sentimente de jena, de inferioritate, resimtite pe mai multe planuri; apare o distantare a partenerilor atat pe plan sexual cat si in cadrul comunitatii interconjugale.

-Anxietatea legata de ideea de recidiva si mortalitate (preocupare morbida pentru autoaprecierea momentului posibil al recidivei) si dependenta de familie, sot, doctor, personal de ingrijire modifica perceptia acesteia, considerandu-se o femeie bolnava;

-Nivelul scazut al stimei de sine tine provenit din rezultatul interactiunii a mai multi factori: sentimentul de mutilare ce a determinat o schimbare radicala a Eu-lui corporal, izolarea sociala etc.”

Sanatatea psihica intr-o astfel de situatie este la fel de importata ca si sanatatea fizica. Nu trebuie sa uitam nicio secunda cat suntem de puternice si motivele pentru care trebuie sa continuam sa luptam: familia si viata. Toate lucrurile pe care le mai avem de facut, toate locurile in care trebuie sa ajungem, toate persoanele langa care trebuie sa fim, toate momentele de care trebuie sa ne bucuram. Pentru acestea trebuie sa luptam.

Iar daca exista femei ce trec sau au trecut prin aceasta experienta si citesc asta, nu uitati: Voi sunteti cele mai frumoase! Puterea voastra este inspiratie pentru toti cei ce se impiedica de lucruri marunte zilnic.

Screeningul va poate salva viata!

Statistica realizata de membrii COPAC Romania arata ca 73.4% dintre persoanele cu cancer la san sunt diagnosticate in stadiile 2 si3 ale bolii, 4.4% sunt diagnosticate in stadiul 4, 18.6% in stadiul 1 si doar 3.5% in stadiul 0.

 

Scopul acestui articol este de constientizare. De constientizare a noastra, a tuturor femeilor, ca interiorul este mai important decat exteriorul. 30 de minute petrecute intr-un magazin din mall in cautarea machiajelor perfecte ne pot costa mult mai mult decat am platit la casa. Ne pot costa viata. Asa cum reusim sa strecuram in agenda noastra programarile la salon si sesiunile de shopping in mall, asa putem strecura si o programare la medicul specialist.

Speram ca acest articol v-a inspirat sa ridicati telefonul si sa programati acel consult pe care l-ati amanat atata timp, pana nu este prea tarziu! 🙂 

Call Now Button